Dimineata unei cesti de jazz
Fum se imprastie In camera pustie.
Peretii au cioburi negre
Lipite ca niste visuri funebre.
Daca ametesc acum
Tu vei stii;am sorbit din fum.
Ma uit la cartea neagra ca la un film...
...Cuvinte intregi se ineaca in cafea,si nu stim
Cat o sa mai reziste cerneala albastra
In lumea mea in care ingerii s-arunca de la fereastra.
Si e atat de liniste incat aud
Refrenul unei piese vechi si ma-nfund
Cad,si ma ratacesc in abisul jazzului
In aceea gaura neagra plina de placerile lui.
Si din ceasca cafenie
Buzele mele fura sarutarile cafelei
Rapind din ultimele guri
Cateva randuri imorale,cu aroma de struguri.
Simt mireasma intunericului
Cum ma invaluie usor,cu soaptele lui,
Afara e zi,dar in a mea camera
Noaptea unei carti e stapana.
Si stiu ca azi am sa fug departe
Cu suntele in mii de soapte
Pe un camp verde si lipsit ce nori
Intr-un loc de creta colorata si mii de culori.
As vrea sa pot patrunde usor
Printre coastele albe ale norilor
Iar noaptea tarziu,pe holul pustiu,sa nu ma sperii nicicand
La vederea lunii-rinichiul bolnav al cerului -tipand.
Ieri m-am simtit
De parca as fi inghitit
Un cer innourat
Dar azi am chef de iubit!
Cestile portocalii stau aruncate peste carti
Peste cartile care n-au mai incaput in alte parti
Si cu ultimii lor stropi amarui
Dau concerte de jazz:nimanui...
Dar eu le-aud,dar nu sunt atenta
Doar pisicuta mea,Biju`,se crede vedeta
Daramand tot ce-i sare-n cale
Stricand concertul cestilor sarmane
Strivindu-mi si mie
Sunetele din paginile imorale.
publicat de Diana @ 4:24 a.m.
6 comentarii:
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Până la urmă, tot blogul este refugiul... Aici îţi poţi lua mai multă libertate decât în realitate, pare-se...
Cuvintele te fac sa zbori.
E ca si cum ai avea aripi si ai alerga in zbor prin univers.
Prin universul in care merg sufletele noastre atunci cand visam noaptea.
Pacat k este atat de greu(sau ap imposibil) sa redai irationalitatea viselor prin rationalitatea cuvintelor.
Dar admir puterea celor care storc limbajul de ultima lui picătură de expresivitate şi nebunie. În fond, cuvintele sunt ultimul loc unde s-a refugiat astăzi libertatea...
Da..Haruki Murakami e unul dintre artisti care poate stoarce toata nebunia de culoare a sentimentelor si trairilor.
^^Pff...eu cred ca libertatea are multe cuiburi in care se refugiaza!
Imaginatia,mintea,sufletul,cerul,trupul,visele,iubirea.^^
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire